4 minute de citit

SUPRADECLARAREA VĂ LASĂ FĂRĂ SUBVENȚIE!

ORDIN SANCȚIUNI 2017! Ordinul MADR cu sancțiunile care se aplică plăților compensatorii pentru anul 2017 este publicat pe pagina oficială a Ministerului Agriculturii. AGROINFO vă pune la dispoziție informații despre sancțiunile aplicate de APIA pentru supradeclararea suprafețelor sau a animalelor pentru agricultorii care au angajamente pe măsura 10 – agro-mediu și climă. Este una dintre cele mai frecvente greșeli pe care o fac fermierii.

Sancțiuni administrative pentru supradeclararea suprafețelor – pentru pachetele 1 – 7, măsura 10 agro-mediu și climă

a) Dacă diferenţa dintre suprafaţa declarată pentru plată şi suprafaţa determinată la nivelul unei grupe de culturi este mai mică sau egală cu 0,1 ha, suprafaţa determinată va fi considerată egală cu suprafaţa declarată. Acest paragraf nu se aplică în cazul în care diferenţa reprezintă mai mult de 20% din suprafaţa totală declarată pentru plată.

b) Dacă în ceea ce priveşte o grupă de culturi, suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mare de 3% din suprafaţa determinată sau 2 ha, dar mai mică sau egală cu 20% din suprafaţa determinată, plata se calculează pe baza suprafeţei determinate, din care se scade dublul diferenţei constatate.

c) Dacă suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mare de 20% din suprafaţa determinată, pentru anul în cauză nu se acordă nicio plată pentru grupa de culturi în cauză.

d) Dacă suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mare de 50% din suprafaţa determinată, fermierul este exclus de la plată pentru grupa de culturi în cauză şi, în plus, acesta este sancţionat cu valoarea cuantumului ajutorului sau sprijinului care corespunde diferenţei dintre suprafaţa declarată şi suprafaţa determinată.

Sancţiuni administrative în ceea ce priveşte animalele declarate – pentru pachetul 8, măsura 10 agro-mediu și climă

Sancţiunile administrative în ceea ce priveşte animalele declarate pentru măsurile de sprijin legate de animale se calculează pe baza efectivului de animale declarat în cererea unică de plată şi a efectivului de animale determinat, pentru fiecare specie de animal.

Dacă efectivul de animale declarat în cererea de sprijin depăşeşte efectivul de animale determinat, sprijinul se calculează în baza efectivului de animale determinat.

a) În cazul în care neconformităţile vizează maximum 3 animale, iar efectivul de animale declarat în cererea unică de plată depăşeşte efectivul de animale determinat, cuantumul sprijinului acordat se reduce cu un procentaj stabilit ca raport dintre de efectivul de animale declarat în cererea de sprijin pentru care s-au constatat neconformităţi şi efectivul de animale determinat pentru respectiva măsură de sprijin, numit în continuare „procentaj stabilit”.

b) În cazul în care neconformităţile se referă la mai mult de 3 animale, cuantumul sprijinului la care are dreptul beneficiarul în cadrul măsurii de sprijin se va reduce cu „procentajul stabilit” dacă acest procentaj nu depăşeşte 10%.

c) În cazul în care neconformităţile se referă la mai mult de 3 animale, cuantumul sprijinului la care are dreptul beneficiarul în cadrul măsurii de sprijin se va reduce cu de două ori „procentajul stabilit” dacă acest procentaj este mai mare de 10%, dar maximum 20%.

d) Dacă „procentajul stabilit” depăşeşte 20% nu se acordă sprijin pentru respectiva măsură de sprijin pentru anul în cauză.

e) Dacă „procentajul stabilit” depăşeşte 50% nu se acordă sprijin pentru respectiva măsură de sprijin pentru anul în cauză. Mai mult, beneficiarul este supus unei sancţiuni suplimentare în cuantum egal cu cel care corespunde diferenţei dintre numărul animalelor declarate şi numărul animalelor determinate.

Ordinul MADR cu sancțiunile  pe care le aplică Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru plățile compensatorii în campania 2017 este afișat pe pagina Ministerului Agriculturii la această adresă: http://www.madr.ro/transparenta-decizionala/proiecte-de-acte-normative.html

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

Citește mai multe știri →
×