În cadrul acestei întâlniri s-au finalizat unele probleme privind încheierea contractelor de livrare a apei între Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) şi Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI).

Cu această ocazie, s-a solicitat de către OUAI o intervenţie din partea MADR pentru obţinerea de energie mai ieftină, cu livrare de la Hidroelectrica sau de la NuclearElectrica. Totodată, s-a stabilit ca până la data de 31 martie să se definitiveze de către ANIF toate contractele de livrare a apei pentru irigaţii. Pentru eventualele concilieri, reprezentanţii OUAI se vor prezenta joi, 31 martie 2011, la sediul MADR.
S-a stabilit ca penalităţile aferente anului 2009 să fie suportate de la bugetul de stat, în acest sens făcându-se demersuri la Ministerul Justiţiei şi la Ministerul de Finanţe, pentru elaborarea de acte normative în acest sens.
O altă problemă discutată la această întâlnire a fost cea a preluării de la ANIF de către OUAI a amenajărilor de irigaţii şi desecare, la solicitarea acestora.
Sursa: Agerpres