2 minute de citit

Vâlcea: Primul proiect de împădurire a terenurilor degradate a obţinut finanţare de aproape un milion de lei

„Realizarea împăduririi unei suprafeţe de circa 38 de hectare de terenuri agricole degradate din perimetrele Metoc şi Mancu Izvoare – Stoeneşti a intrat în linie dreaptă. După eforturi susţinute timp de doi ani în care am urmărit îndeaproape fiecare etapă de finanţare a acestei investiţii, putem spune că am demarat primul proiect din Vâlcea de împădurire a terenurilor degradate, ceea ce trebuie să constituie un exemplu de bună practică şi un pas de urmat în viitor pentru multe alte zone din judeţ’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, vicepreşedintele CJ Dumitru Persu.

Finanţarea obţinută de Consiliul Judeţean este de la Administraţie Fondului pentru Mediu.

Începând din luna septembrie 2010, Consiliul Judeţean Vâlcea, în calitate de autoritate contractantă, a demarat procedura de achiziţie publică pentru lucrările aferente investiţiei, procedură ce s-a finalizat în luna februarie 2011.

Marţi la sediul CJ a avut loc o întâlnire între societatea care a câştigat licitaţia cu dirigintele de şantier, reprezentanţi ai Primăriei Stoeneşti şi ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Cinegetic Vâlcea şi a fost emis ‘ordinul de începere a lucrărilor’, după care s-a procedat la predarea amplasamentului în suprafaţă de 38,56 hectare din comuna Stoeneşti.

Sursa: Agerpres

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×