2 minute de citit

VREI BANI EUROPENI? Vezi că s-au schimbat REGULILE JOCULUI!

AFIR, OFICIAL. Regulamentul de organizare şi funcţionare (ROF) a procesului de selecţie şi a procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2014 – 2020) a fost schimbat, anunță printr-un comunicat Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale. Iată modificările făcute!

Una dintre cele mai importante modificări pe care o aduce noul ROF este aceea că în primele 5 zile calendaristice de la deschiderea sesiunii și din fiecare etapă de depunere a proiectelor nu se aplică plafonul maxim de depunere, indiferent de valoarea totală a fondurilor solicitate prin proiectele depuse. În acest fel, se asigură principiul egalității de șanse pentru toți cei care au pregătit proiecte și vor să le depună pentru a primi finanțare în această sesiune.

O altă modificare esențială vizează plafonul maxim de depunere de 120% din nivelul alocării sesiunii anuale a măsurii/ submăsurii/ componentei, plafon care se majorează la 200%.

Depunerea proiectelor în cadrul sesiunii anuale se opreşte la termenul limită prevăzut în anunțul de lansare sau înainte de acest termen, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse cu un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii/ trimestrului respectiv ajunge la 200% (excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase). Această prevedere nu se aplică în primele 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere.

O altă schimbare din noul ROF se referă la stabilirea unui termen de minim 7 zile calendaristice de la publicarea formei finale a Ghidul Solicitantului pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info și până la lansarea sesiunii de primire a Cererilor de Finanțare.

Modificările prevăzute de actualul ROF al procesului de selecţie şi al procesului de verificare a contestaţiilor se aplică tuturor sesiunilor de depunere a proiectelor ce se vor deschide ulterior aprobării acestui regulament.

(Sursa: Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale)

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

Citește mai multe știri →
×