2 minute de citit

FOTO.PROTESTUL FERMIERILOR cu TREI FANFARE, VUVUZELE și BRÂNZĂ!

PROTEST PALATUL PARLAMENTULUI. Aproape 1.000 de fermieri, veniți din toate colțurile țării, s-au strâns în Parcul Izvor din fața Parlamentului României. Fermierii au venit cu trei fanfare, una din Botoșani, alta din Neamț și încă una din Covasna. Vuvuzelele, fluierele, talăngile, dar și vestele verzi cu inscripția LAPAR fac parte din recuzită.

Subvențiile neplătite până acum în zootehnie, interzicerea vânzării terenurilor către străini, adoptarea legii care sprijină producătorul român și vânzarea produselor românești sunt cele mai arzătoare cereri ale fermierilor români care au ocupat o parte a Parcului Izvor din București. În fața mulțimii, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), organizatoarea protestului, a improvizat o scenă. Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, urcat pe scenă le cere parlamentarilor să vină în fața fermierilor protestatari, să discute cu ei.

prolapar4_b

Am fost destul la ei, la parlamentari! Fac apel de la tribună către parlamentari și în ceasul al doisprezecelea să vină în fața noastră, să ne spună ce au de gând. Ne vom comporta civilizat, spune Baciu.

prolapar_b

Laurențiu Baciu (stânga) și un fermier din Maramureș

Sunt și vedete la protestul fermierilor. Ghiță Ciobanu, devenit celebru din reclamele la telefonie, a venit să-i transmită un mesaj ministrului agriculturii, Achim Irimescu. Să susțină agricultura, să ne putem vinde produsele și poate atunci nu o să mai avem nevoie de subvenții, spune Ghiță Ciobanu.

ghita-ciobanu_b

Ghiță Ciobanul

prolapar7_b

prolapar6_b

prolapar5_b

prolapar2_b

prolapar1_b

LAPAR susține că la protest ar mai trebui să vină câteva sute de fermieri, că ar mai fi 28 de autocare ar fi fost dirijate prin tot Bucureștiul.

nechifor-cu-tava-de-branza_b

omul-cu-tava_b

Ionică Nechifor, secretarul general al Federației Romovis, s-a plimbat cu o tavă cu bucăți de brânză printre protestatari, a servit jandarmii, jurnaliștii, fermierii. În timpul acesta, în spatele scenei improvizată în parc, alți membri LAPAR tăiau din calupurile de brânză

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Citește mai multe știri →
×