2 minute de citit

Cluj: Peste 3.500 de fermieri au depus cereri pentru a primi subvenţia pentru vite

Directorul APIA Cluj, Gheorghe Şerban, a declarat, miercuri, că termenul de depunere a acestor cereri a expirat marţi, după o perioadă care a durat aproape o lună şi jumătate. Termenul a fost prelungit, el având iniţial scadenţa în 21 ianuarie, după ce în acele zile s-au înregistrat cozi de sute de persoane.

‘În toată această perioadă, la nivelul Clujului, s-au depus la AIPA 3.560 de cereri din partea fermierilor din zonele defavorizate ale judeţului. O subvenţie poate ajunge până la 250 de euro pe cap de vacă şi s-au depus cereri pentru un total de peste 12.000 de vite’, a mai spus Gheorghe Şerban.

El a mai declarat că primele plăţi se vor face cel mai devrme în luna aprilie, iar, între timp, cererile vor fi trimise la Bucureşti, unde vor fi procesate şi înregistrate.

Sursa: Agerpres

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×