Înverzirea sau greeningul este URMĂTOAREA PLATĂ pe care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se pregătește să o vireze fermierilor români. Important este ca testările făcute modulului pentru plata pe înverzire să decurgă normal. Șeful APIA spune când ar putea ajunge acești bani la fermieri!
Plata pe înverzire, undeva la sfârșitul lunii. Probabil, va începe să fie autorizată de săptămâna viitoare dacă totul decurge normal. Deocamdată, suntem în testări cu funcționalitățile respective de calcul și dacă totul decurge normal, cum sunt gata testările, punem în producție și începem plata, declară Nicolae Horumbă, directorul general adjunct Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Plata pe înverzire pentru anul 2015 este 59,12 euro/ha. Nu toți fermierii vor primi integral această sumă. Plata va fi redusă pentru agricultorii care nu au respectat una dintre cele trei reguli stabilite de regulamentele europene și anume: diversificarea culturilor, menținerea pajiștilor permanente și 5% din expoatație rezervate pentru zona de interes ecologic (ZIE).
Timp de doi ani, 2015 și 2016, nu se aplică nicio sancțiune pentru această plată. Sancțiunile vor fi aplicate fermierilor români din anul 2017.






