Până luni, 11 aprilie 2016, fermierii au depus 386.828 de cereri unice de plată pentru o suprafață de 1.405.745 ha, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Cererile unice de plată pot fi completate la APIA, fără penalități, până la data de 16 mai. După această dată se aplică reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare, iar după data de 10 iunie cererile unice de plată nu mai sunt admise la calcul.
Ls centrele județene sunt programați fermierii care solicită o suprafață mai mare de 50 ha teren agricol, iar la centrele locale sunt fermierii care solicită o suprafață egală sau mică cu 50 ha.
Fermierii români depun o singură cerere pentru toate schemele de plată, atât din sectorul vegetal, cât și din zootehnie. Este important ca fermierii să se prezinte la ora și la data programată la APIA.
Campania 2016 de depunere a cererilor unice a început pe 1 martie 2016.






