2 minute de citit

Banii pe motorină vor intra în conturile fermierilor români săptămâna aceasta!

Plățile la motorină au început să fie transferate, sunt câte 3.600 de beneficiari pe zi. Sunt 10.800 de fermieri care vor încasa subvenția la motorină pentru trimestrul IV din 2015, spune ministrul Achim Irimescu.

În trezorerie, transferul banilor ia câteva zile. Practic, pentru cei 10.800 de fermieri care solicită această plată a fost nevoie de trei zile, deci toată săptămâna trecută. De mâine, poimâine trebuie să apară banii în conturile fermierilor pentru că asta este procedura în trezorerie, declară ministrul agriculturii, pentru Viața Satului, TVR1.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunța că începe plata subvenției la motorina de pe trimestrul IV din 2015 din 16 martie 2016.

Plata se efectuează pentru  un număr de 10.795 beneficiari,  cu o  valoare  de 100 milioane lei, pentru o cantitate totală de 56,3 mii tone motorină. Valoarea accizei a fost  de 1,7975 lei /litru pentru anul 2015, și pentru anul 2016 rămâne identică.,susține APIA.

Ajutorul de stat la motorină folosită în agricultură se acordă sub forma rambursării diferenței dintre acciza standard și acciza redusă. Fermierii români mai au o restanță de primit de anul trecut. Și anume, aproape 49% din ajutorul de stat pentru motorina folosită în trimestrul III din 2015. Pentru ca agricultorii să primească și acest rest de plată este nevoie de o modificare în HG 1174/2014 privind acordarea acesui ajutor. Concret, se va introduce un articol unic în care se spune că restanțele la plata subvenției la motorină, indiferent de pe care trimestru, se pot achita și din bugetul anului următor celui de cerere. Până-n acest an, din bugetul anului următor celui de cerere se achita doar ajutorul de stat la motorină folosită de agricultori în trimestrul IV.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Citește mai multe știri →
×