4 minute de citit

Calendarul lucrărilor agricole în aprilie

Cultura mare• Executarea arăturilor de primăvară rămase care nu s-au realizat în toamnă; acestea vor fi executate neapărat cu grapă, pentru menţinerea apei în sol;

Cultura mare

• Executarea arăturilor de primăvară rămase care nu s-au realizat în toamnă; acestea vor fi executate neapărat cu grapă, pentru menţinerea apei în sol;

• Continuarea transportului de bălegar, administrarea lui şi încorporarea în sol imediat pentru a nu se evapora o parte din elementele nutritive;

• Administrarea azotului la culturile de toamnă acolo unde nu s-a administrat până în luna aprilie;

• Grăparea ogoarelor de toamnă pentru menţinerea apei în sol;

• Însămânţarea culturilor de epoca I ca: lucernă, trifoi, ghizdei, orzoaică de primăvară şi continuarea cu sfecla de zahăr şi furajeră, floarea soarelui, iar după 10 aprilie se vor însămânţa porumbul şi soia, când în sol sunt 8-10ºC cel puţin trei zile consecutiv;

• Executarea lucrărilor de erbicidat a culturilor de toamnă când temperatura în aer este de 15ºC;

• Verificarea stării de vegetaţie a culturilor înfiinţate în toamnă; dacă se observă că o parte din plante sunt descălţate va trebui să se intervină cu un tăvălug pentru a le pune în contact cu solul;

• Evacuarea apelor de pe semănăturile de toamnă şi a ogoarelor unde bălteşte, prin executarea canalelor de scurgere.


Legumicultură

• Erbicidarea culturii de cartofi timpurii la 4-6 zile după plantat, înainte de apariţia plantelor;

• La începutul lunii se mai pot semăna ridichi de lună, spanac, măcriş;

• Continuarea lucărilor în răsadniţe prin aerisire, udare, fertilizat, tratamente, aplicat măsuri de călirea răsadurilor, cu 10-12 zile înainte de plantare;

• În solarii se plantează tomate timpurii şi ardei;

• Recoltat legume verdeţuri: spanac, salată, ceapă verde din culturile înfiinţate toamna;

• Înfiinţarea culturilor de gulioare, ţelină, varză de vară, ridichi de vară;

• La sfârşitul lunii se poate începe plantarea tomatelor timpurii în câmp şi poate semăna fasolea de grădină dacă temperatura solului se menţine în jurul valorii de 10ºC.


Pomicultură şi viticultură

• În luna aprilie se continuă în pomicultură şi viticultură administrarea îngrăşămintelor organice şi chimice care necesită să fie încorporate în sol;

• Executarea tratamentelor împotriva bolilor şi dăunătorilor conform buletinelor de analiză care sunt elaborate de Protecţia Plantelor şi trimise în teritoriu la fiecare Centru Agricol din judeţ;

• Înlocuirea, eventual, a galurilor din plantele apărute din diverse cauze.


Creşterea animalelor

• Pregătirea animalelor pentru păşunat, prin administrarea de furaje verzi, amestecate cu furaje uscate, pentru a evita diareea după ce consumă numai masă verde pe păşune;

• Asigurarea unui program de mişcare a animalelor care o să iasă la păşune prin scoaterea la plimbare sau în padocuri;

• Executarea tratamentelor sanitar veterinare de primăvară, tuturor animalelor;

• Curăţirea ongloanelor pentru animalele care au iernat în adăpost;

• Vânzarea mieilor către beneficiari sau pe piaţa liberă;

• Începe mulsul oilor pentru cele fătate în lunile de iarnă;

• Revizuirea generală în stupină şi verificarea sanitară a familiilor de albine;

• Se execută lucrări de pregătirea păşunilor ca: tăierea tufărişului, a boscheţilor, a scailor, împrăştierea muşuroaielor, curăţirea fântînilor şi dotarea cu cele necesare;

• Administrarea îngrăşămintelor cu azot pe păşuni în aşa fel ca două săptămâni sau chiar o lună animalele să nu intre pe păşune pentru a evita intoxicaţiile cu azot la animale.

Ing. Costin Ioan
OJCA Satu Mare

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×