La începutul anului 2016, Rusia a înregistrat o scădere a preţurilor de export pentru toate cerealele. În acelaşi timp, preţurile pe piaţa internă au rămas relativ constante, acestea fiind susţinute de continua devalorizare a rublei.
Condiţiile de pe piaţa mondială au rămas factorul principal de impact asupra preţului de export al grânelor ruseşti. Preţul FOB al grâului de panificaţie a scăzut în a doua săptămână din an cu 2-3 USD, ajungând la 185-186 USD/tonă (pentru grâul cu 12,5% proteine). Analiştii pieţei internaţionale apreciază că, până la sfârşitul lunii ianuarie, piaţa rusească va continua să se menţină la acelaşi nivel.

Până atunci rămâne valabilă şi incertitudinea cu privire la o eventuală modificare a taxelor de export pentru cerealele ruseşti.
Despre tendinţele de pe piaţa cerealelor citiţi mai multe în revista Ferma, ediţia 1-31 ianuarie 2016!





