Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a anunţat că a prelungit termenii de plată pentru grâul cumpărat la licitaţiile pe care le organizează. Traderii susţin că măsura a fost luată în urma agravării crizei valutare cu care se confruntă Egiptul şi că ar putea creşte preţul grâului pe care îl importă Egiptul.
De acum înainte, scrisorile de credit pot fi deschise timp de 180 de zile de la semnarea contractului, a informat vicepreşedintele GASC, Mamdouh Abdel Fattah, citat de Agerpres. Acesta nu a precizat care este motivul care a stat la baza acestei modificări, însă traderii susţin că decizia a fost luată în urma agravării crizei valutare din Egipt. Din 2011 şi până în prezent, rezervele valutare ale Egiptului s-au înjumătăţit până la 16,4 miliarde dolari, din cauza turbulenţelor care i-au alungat pe turiştii şi investitorii străini.

Egiptul importă anual aproximativ 10 milioane tone de cereale pentru a-şi hrăni populaţia de 90 de milioane de locuitori. GASC este responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean, cel mai mare importator mondial de grâu. De la începutul anului fiscal 2015/2016, Egiptul a achiziţionat aproximativ 2,6 milioane tone de grâu, principalii furnizori fiind Rusia şi România.
Firmele care câştigă contracte privind livrarea de mărfuri la licitaţiile organizate de GASC trebuie să ceară o scrisoare de credit de la una din băncile de stat din Egipt, care este ulterior confirmată de propriile lor bănci. Unii traderi de cereale susţin că au înregistrat întârzieri la primirea scrisorilor de credit pentru mărfurile pe care le-au livrat către GASC.





