1 minut de citit

3.000 de crescători de ovine protestează în faţa Parlamentului, pe 15 decembrie

3.000 de crescători de ovine vor protesta pe 15 decembrie 2015 în faţa Parlamentului pentru a cere suspendarea legii vânătorii, anunţă Marcel Andrei, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România (SNCOCR).

Marcel Andrei susţine că organizatorii au cerut aprobare pentru autorizarea protestului pentru data de 15 decembrie 2015, de la ora 11.00. S-ar putea însă ca jandarmii să îi lase să se strângă doar de la ora 12.00, fiindcă în aceeaşi zi, în Bucureşti este anunţat un protest al transportatorilor.

De ce în faţa Parlamentului? Pentru că ei (parlamentarii – n.red.) sunt cei care au iniţiat şi au aprobat legea asta tâmpită, acuză liderul sindicaliştilor din zootehnie. Acesta estimează că vor fi cel puţin 3.000 de crescători de ovine din toată ţara la protest.

Pe 29 noiembrie 2015, într-o şedinţă extraordinară a membrilor SNCOCR, crescătorii de ovine au decis să iasă în stradă, nemulţumiţi de prevederile legii vânătorii, care, spun ei, duce la exterminarea sectorului de creştere a ovinelor, este o lege comunistă, anticonstituţională, care le încalcă dreptul la proprietate.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×