2 minute de citit

1,41 miliarde de euro accesate pe noul PNDR!

1.754 de tineri fermieri solicită fonduri europene pe măsura de sprijin pentru instalare tineri fermieri. Valoarea proiectelor ajunge la aproape 74,2 milioane de euro. Dintre acestea, 72 de proiecte sunt din zona montană și însumează 2,9 milioane de euro. Iată care e situația accesării fondurilor europene și pe alte măsuri de finanțare la data de 21 septembrie!

Măsura investiții în exploatații agricole324 de proiecte, în valoare totală de 119.201.543  euro, care se împart după cum urmează: 

sector vegetal – 283 de proiecte, valoarea 85.670.233 euro;
sector zootehnic – 30 de proiecte, valoarea 26.380.467 euro;
zona montană – 5 proiecte, valoarea 5.714.167 euro;
ferma de familie – 6 proiecte, valoarea 1.436.676 euro.

Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale: 334 de proiecte, cu o valoare de 19.900.000 euro.

Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici: 58 de proiecte, cu o valoare totală de 850.000 de euro, din care 13 proiecte în zona montană, cu o valoare de 195.000 de euro.

Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole: 67 de proiecte, în valoare de 10.268.613 euro

Măsuri de finanțare pentru care nu s-a depus niciun proiect până acum:

– sprijin pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole – fond disponibil 93.489.143 euro;
– investiții în exploatații pomicole – fond disponibil 70.586.064 euro;
– investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole – fond disponibil 8.629.953 euro;
– investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice, irigații – fond disponibil  218.000.000 euro.

Sumele sunt alocate pentru 2015. AFIR subliniază că situația proiectelor  le include atât pe cele depuse, cât și pe cele retrase. Din situația prezentată nu reiese câte proiecte au fost retrase.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×