Șapte atașați agricoli vor promova produsele tradiționale românești în șapte orașe din lume, puncte importante pe harta economică, spune ministrul agriculturii.
Atașații agricoli români vor fi trimiși în șapte zone considerate cheie din punct de vedere al comerțului: Doha, în Qatar, Madrid, Beijing, New York, Haga, Tel Aviv și Berlin. Ei se vor ocupa doar de promovarea produselor agricole. Am venit cu această idee, dar nu există noțiunea de atașat agricol și atunci trebuie să schimbăm legislația și să introducem această noțiune nouă. Până atunci, din discuția pe care am avut-o cu ministrul Economiei, vom trimite acești atașați pe rețeaua existentă acolo, spune Daniel Constantin.
Atașații agricoli reprezintă primul pas pentru găsirea de noi piețe unde să fie vândute produsele agricole românești. Pasul doi este modificarea structurii Ministerului Agriculturii astfel încât să înființăm, în subordinea noastră, Agenția pentru promovarea produselor agro-alimentare pe piețe externe. Pasul trei, sper că, după ce vom avea o lege a parteneriatului public-privat solid, această agenție să fie în acest parteneriat. Cei care lucrează acolo să fie motivați suplimentar de agenții economici pentru care au deschis o piață, explică ministrul agriculturii.
(sursa foto: cooperativa tradițională)






