2 minute de citit

Ministrul agriculturii confirmă: APIA eliberează adeverințe de garantare pentru sectorul vegetal!

Decamdată, ministrul agriculturii nu știe ce procent din subvenția pe suprafață va fi garantat în adeverințele pe care Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) ar putea să le elibereze fermierilor chiar de marți, 15 septembrie.

Încercăm de mâine sau de săptămâna aceasta să eliberăm acele adeverințe pe care le-au solicitat fermierii.  Condițiile, procentul de garantare, le vom prezenta în momentul în care lucrurile vor fi definitive sub aspectul acelui protocol tripartit, APIA, bănci, fermieri. Ca în fiecare an, încercăm să venim, cât mai repede posibil, adică după ce terminăm controalele administrative, să venim cu acele adeverințe pe care le eliberăm și de care beneficiază, în special, fermierii mari care pot merge la bănci și pot  să contracteze credite, până se plătește subvenția, spune Daniel Constantin.

Ministrul agriculturii a confirmat intenția APIA de a elibera adeverințe de garantare a creditelor bancare pentru sectorul vegetal la conferința PRIA Agriculture, organizată luni, 14 septembrie, la București. Cecilia Pană, reprezentanta Bancpost, prezentă la eveniment,  i-a spus ministrului agriculturii că sunt sute de fermieri care vor să acceseze credite, au cereri depuse la bancă, dar, din păcate, banca nu are încă o convenție semnată cu APIA. Actul este de două săptămâni la Ministerul Agriculturii și așteptăm o semnătură, a spus Cecilia Pană.

Cisteste si...

mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×