Ministrul Daniel Constantin susține că a obținut un acord de principiu de la Comisia Europeană în ce privește acordarea unui ajutor de stat pentru fermierii păgubiți de secetă. Avem nevoie și de un acord scris.
În timpul Consiliului de la Bruxelles, România si Polonia au solicitat acordul Comisiei Europene pentru plata despăgubirilor suferite de fermieri în această vară din cauza secetei. În acest sens, atât noi, cât si Polonia, am prezentat situația generată de secetă, chiar dacă vorbim de o pierdere de venit care va putea fi calculată numai după închiderea anului financiar. Am obţinut acordul de principiu al Comisiei, așteptăm acordul scris. Declarasem înainte de această reuniune că încercăm să convingem Comisia să plătim până la sfârşitul acestui an o parte din despăgubiri, a postat pe pagina lui ministrul Agriculturii.
Miercuri, 9 septembrie, liderul fermierilor din producția vegetakă, Laurențiu Baciu, a anunțat că va merge la Ministerul Agriculturii pentru o discuție legată de modalitatea în care vor fi acordate aceste despăgubiri. Liderul LAPAR este împotriva unei scheme de ajutor de stat care să aibă la bază pierderea de venit, despre care vorbește și ministrul Agriculturii. Concret, veniturile din acest an ale agricultorilor ar fi comparate cu media veniturilor de pe ultimii trei ani, iar diferența ar fi rambursată fermierilor. Laurențiu Baciu pledează pentru verificarea în teren a pagubelor provocate de secetă și acordarea de despăgubiri fiecărui fermier în funcție de pagubele suferite.






