George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, descrie schema de ajutor de stat care va sta la baza despăgubirilor acordate fermierilor pentru pierderile provocate de seceta din acest an. O organizație importantă a fermierilor din producția vegetală are un cuvânt greu de spus. Iată ce schemă de ajutor de stat propune Ministerul Agriculturii!
Dacă despăgubirile se acordă ca o pierdere de venit atunci nu mai este de bază, nu mai este relevant, un raport asupra pagubelor din teren. Pur și simplu se vor lua în calcul înregistrările contabile pe care le are fiecare fermier cu pierderea pe care a suferit-o. Vedem care este diferența cu media de pe ultimii 3,5 sau 8 ani. O să stabilim împreună cu LAPAR (Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România n.r.) și alte asociații ale fermierilor care va fi metodologia de calcul pentru comparația pe care o vom face noi cu venitul de pe anul acesta și o medie de pe anii anteriori și să vedem care este diferența. Statul va rambursa 80% din această diferență. Aceasta este regula ajutorului de stat pe partea de pierderi de venit, spune George Turtoi.
Este bine de știut că pentru orice cheltuială care este făcută, fie din bani europeni, fie de la bugetul de stat, trebuie notificată Comisia Europeană. Și-n acest caz, MADR este obligat să notifice Comisia Europeană fiind vorba de o schemă de ajutor de stat. Comisia Europeană poate să aprobe sau să respingă această schemă. Despăgubirile se vor acorda atât fermierilor din producția vegetală, cât și crescătorilor de animale, a precizat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.





