2 minute de citit

Baciu, LAPAR: Am cea mai proastă producție la porumb de când sunt fermier

Laurențiu Baciu, șeful Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, spune că are cea mai mică producție la porumb de când este fermier. În cei aproape 25 de ani de când are ferma de producție vegetală în Bacău, șeful LAPAR nu a mai trăit așa dezamăgire.

În Moldova nu a mai căzut strop de ploaie din aprilie. Totul e uscat. Cea mai afectată este cultura de porumb. Din 1.000 de hectare cu porumb am pierdut 700 ha, iar pe restul de 300 ha am o producție cum nu mi s-a mai întâmplat până acum, 3 tone/ha. Fermierii din Moldova sunt disperați, au bănci de plătit, input-uri de cumpărat și porumbul e bun de dat la furaje, spune Laurențiu Baciu.

Șeful LAPAR crede că prețurile la cereale vor crește. Este prematur să estimez un preț, suntem în timpul recoltării. Dacă temperaturile țin așa, pierderile se adâncesc, mai ales la cultura porumbului și vor fi îngreunate și însămânțările din toamnă.

Fermierul este convins că ar fi reușit să diminueze din pierderi dacă ar fi folosit hibrizi rezistenți la secetă sau cu vegetație scurtă. Ca să fiu prevăzător ar fi trebuit să știu din timp prognoza meteo reală, nu minciunile pe care ni le-au spus meteorologii, buni doar să facă show la televizor. Ei ne-au spus că lunile mai și iunie vor fi ploioase. Și când le spui că sunt plătiți de noi și au obligația să ne furnizeze informații corecte, apar pe la televizor și ne fac pe noi, fermierii, niște maneliști care beau vodcă.

Cisteste si...

mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×