2 minute de citit

Scandalul dioxinei: Berlinul a adoptat un set de măsuri pentru a spori protecţia consumatorilor

Planul, prezentat vinerea trecută de ministrul agriculturii, Ilse Aigner, şi adoptat miercuri de consiliul de miniştri, îi obligă, între altele, pe producători să separe mai clar producţia de alimente de alte industrii.

Planul, prezentat vinerea trecută de ministrul agriculturii, Ilse Aigner, şi adoptat miercuri de consiliul de miniştri, îi obligă, între altele, pe producători să separe mai clar producţia de alimente de alte industrii.

Astfel, va fi interzisă fabricarea în acelaşi loc a grăsimilor animale şi a aşa-ziselor grăsimi tehnice, folosite în industrie.

De asemenea, producătorii de hrană pentru animale vor face obiectul unor controale mai stricte şi mai regulate şi vor fi sancţionaţi mai dur, în cazul în care se constată că au încălcat regulamentul.

Va fi, totodată, creat un sistem de alertă precoce, pentru a permite adoptarea mai rapidă a măsurilor adecvate, iar consumatorii vor fi informaţi mai prompt în cazul apariţiei unor probleme.

Totuşi, guvernul federal german nu are prea multă autoritate în acest domeniu, care ţine în cea mai mare parte de statele regionale /landuri/.

Germania este afectată de la începutul lunii ianuarie de un nou scandal alimentar, după descoperirea de ouă contaminate cu dioxină şi apoi de carne de porc aflată în aceeaşi situaţie.

O companie care produce suplimente alimentare a folosit un lot de grăsimi de uz industrial conţinând dioxină pentru fabricarea a 3.000 de tone de grăsimi destinate alimentaţiei animale, livrate clienţilor din întreaga Germanie. Peste 4.000 de exploataţii agricole au fost închise săptămâna trecută după descoperirea în ouă a unor urme de dioxină, un reziduu de combustie care poate fi cancerigen în doze mari. Majoritatea fermelor au fost apoi redeschise.

Sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×