Dr. Mihai Petcu, fermierul din Pantelimon, are o istorioară cu miez pe care o spune de câte ori are cine să-l asculte. Când o să vină timpul să-mi întâlnesc părinții și ei o să mă întrebe ce mai e nou prin țară? O să le spun că noi nu mai avem țară. Am vândut-o bucată cu bucată. Iată cine sunt proprietarii pădurilor din țara noastră!
Săptămâna trecută, Ikea a cumpărat 33.600 ha de pădure de la un alt grup suedez, Greengold, în județele Prahova, Buzău, Bihor, Vrancea și Botoșani. Prețul tranzacției nu a fost făcut public, contractul fiind apărat de clauza de confidențialitate. Zecile de mii de hectare de pădure au aparținut, din 2005 și până-n decembrie 2014, Universității americane Harvard. Mai exact, proprietarul era Harvard Management Company, acționarul majoritar al fondului Phemus Corporation, care deținea firma Scolopax SRL Focșani, proprietara unei suprafețe întinsă de pădure din Vrancea de aproximativ 15.000 ha. În 2010, același fond american Harvard a mai cumpărat 2.500 ha teren agricol și o fabrică de placaj în Călărași cu 550 de muncitori. Investițiile totale în România ar fi depășit cu mult suma de 100 milioane de euro.
Când a vândut Harvard pădurile suedezilor? Când șeful filialei românești a fondului Harvard a fost arestat pentru corupție și spălare de bani. S-a întâmplat în decembrie 2014. A fost și momentul în care statul român a pierdut dreptul de preempțiune pe care-l avea la cumpărarea pădurilor chiar dacă grupul suedez ar fi oferit un preț cu doar 6 lei mai mult pe hectar decât ar fi putut plăti statul român. Din grupul suedez Greengold ar face parte și doi români, unul chiar membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS).
Așadar, o felie mare din pădurile noastre aparține acum companiei Ikea. Cine sunt stăpânii altor suprafețe întinse de pădure din România? Gerald Schweighofer, un investitor austriac, a cumpărat circa 15.000 de hectare de pădure prin firma sa Cascade Empire. În 2010 avea un profit net de 68 de milioane de euro şi vânzări de peste 300 de milioane de euro. Compania sa, Holzindustrie Schweighofer, a devenit cea mai profitabilă afacere cu lemn din România. Compania austriacului produce de la mobilă până la peleți.
Recent, cotidianul austriac Der Spiegel a dezvăluit că agenți sub acoperire ai organizației nonprofit Environmental Investigation Agency ar fi oferit reprezentanților companiei austriacului lemn tăiat ilegal din pădure și aceștia ar fi acceptat.

Grupul finlandez Tornator a cumpărat, prin 2008, 12.000 ha de pădure, concentrată în zona Brașovului. Finlandezii declarau pe atunci că au planuri să ajungă la 100.000 ha. Prețul pe care l-au plătit pe un hectar a fost între 2.800 și 3.600 de euro. Potrivit paginii oficiale a companiei, finlandezii au rămas la 12.000 ha și vând lemn de 3 milioane de euro net pe an. Fondul german Nordcapital New Energy a cumpărat, prin 2010, 18.000 ha de pădure în România pe care le-a plătit cu 60 de milioane de euro.
Lemnul este o marfă care este cerută la nivel global. În viitor, suprafeţele împădurite ale lumii vor scădea, declara la vremea respectivă Wolfgang Wetzel, directorul fondului.
Compania germană Prokon Hit Timber, cu sediul în Sibiu, anunța, anul trecut, pe pagina sa că oferă pentru un hectar de pădure până la 4.000 de euro. Prokon a și încheiat o tranzacție cu urmașii lui Dimitrie Ghica pentru 43.000 ha de pădure în Bacău pentru care ar fi oferit 140 milioane de euro. În timp ce semnau un precontract, cotidianul german Die Welt dezvăluia că Prokon și-a declarat insolvența în Germania și că nu mai puțin de 70.000 de investitori riscau să-și piardă banii investiți în companie. Prokon deținea și în Germania aproximativ 3.000 ha de pădure. Mai mult nu și-a permis să cumpere pentru că prețul unui hectar de pădure în Germania ajungea, anul trecut, la 20.000 euro.
În 2014, suprafața împădurită din țara noastră era de 6,3 milioane ha, din care 64% se află în proprietatea publică a statului, 31% în proprietate privată și publică, alta decât statul, iar 5% reprezintă vegetație forestieră situată pe terenuri neforestiere. La o pădure de stejar de 100 de ani, venitul din tăiere principală, la ras, este: 250 mc/ha x 100 euro/mc =25.000 euro/ha. Deci, pădurea e o afacere profitabilă.
(Surse: Federația Proprietarilor de Pășuni și Păduri din România, Der Spiegel, Die Welt, Ministerul Agriculturii)






