Potrivit surselor oficiale sud-coreene citate de Yonhap, regimul lui Kim Jong-il şi-ar fi mobilizat personalul militar pentru a aplica măsurile menite să controleze răspândirea bolii, care afectează animale precum porcii şi vacile.

Închistata ţară comunistă s-a mai confruntat, în 2007, cu o epidemie de febră aftoasă care a determinat Coreea de Sud – aflată atunci în relaţii mai destinse cu Nordul – să trimită o echipă de medici veterinari, care să contribuie la lupta împotriva epidemiei.
Legăturile dintre cele două ţări s-au deteriorat semnificativ în ultima vreme, şi în special după atacul nord-coreean din noiembrie 2010 în zona unei insule aparţinând Republicii Coreea /Coreea de Sud/ din Marea Galbenă, atac care a făcut patru morţi.
Deşi nu se ştie de unde a izbucnit aparenta epidemie de febră aftoasă din Coreea de Nord, contaminarea s-ar fi putut produce chiar din Sud, unde – în perioada scursă de la sfârşitul lunii noiembrie – s-au confirmat 120 de cazuri în diferite ferme din ţară.
Luna trecută, regimul de la Phenian a interzis importurile de carne de vacă şi de porc din Coreea de Sud, unde boala a determinat, până în acest moment, sacrificarea a circa două milioane de animale. Epidemia ar putea provoca pagube în valoare de miliarde de euro în sectorul bovin.
Sursa: Agerpres