2 minute de citit

Şeful APIA: Fermierii pot primi avans doar din subvenţia europeană pe suprafaţă

România va încerca să plătească şi în acest an un avans de 50% din plata pe suprafaţă începând cu 16 octombrie, însă singura formă de plată din care se poate acorda avans este subvenţia europeană pe suprafaţă (SAPS), afirmă directorul general al APIA, Mihai Puţintei.

Pentru plăţile cuplate, plata pentru înverzire, care are elemente verificabile înclusiv în primăvara anului viitor şi alte forme de sprijin, precum plata redistributivă, cea pentru tineri fermieri şi plata pentru fermierii mici, care necesită controale, APIA va putea face plăţi abia după finalizarea tuturor controalelor, a explicat Puţintei.

O suprafaţă mai mare de teren va fi cuprinsă în control în 2015

Acesta a recunoscut că suprafaţa cuprinsă în control în 2015 va fi mai mare decât în anii trecuţi, din cauză că a existat o rată de eroare peste 2%, limita maximă admisă de Comisia Europeană.

„Eşantionul de control se determină aleator în baza datelor de eroare din anul anterior. Anul acesta va fi un eşantion de control foarte numeros, rata de eroare a fost destul de măricică, peste 2%, peste pragul de semnificaţie. Din această cauză, regulamentul european impune măsuri asiguratorii de extindere a eşantionului de control”, a explicat şeful APIA.

Pentru depăşirea ratei de eroare admisă de Comisia Europeană am putea fi penalizaţi şi la plăţi. Mai exact, UE ar putea rambursa mai puţini bani către România din sumele alocate şi plătite deja fermierilor pentru anul 2014.

 

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×