Daniel Constantin a renunțat la turneul în țările arabe, întreprins alături de premierul Victor Ponta. Secretarul de stat Daniel Botănoiu este cel care l-a înlocuit. Ministrul spune că va pleca la sfârșitul lunii în China.
Deschiderea de noi piețe pentru exportul de animale vii, de produse din carne sau produse tradiționale românești este o preocupare la nivelul Ministerului Agriculturii. În luna martie, România a primit scrisoarea oficială a Administraţiei de Stat pentru Supravegherea Certificării şi Acreditării din China prin care i se comunica că a fost aprobată înregistrarea primei companii producătoare de carne de porc din România, S.C. Smithfield. Astfel, după listarea pe pagina Autorităţii Sanitare Veterinare din China, această companie poate exporta carne de porc congelată în China.
Daniel Constantin spune că la sfârșitul lunii mai va întreprinde o călătorie în China pentru a deschide drumul și altor companii interesate să facă export de carne de porc. În țările arabe, Kuwait, Qatar, oficialii Ministerului Agriculturii mizează pe noi contracte pentru exportul de ovine.






