4 minute de citit

Starea culturilor de câmp: Iată ce probleme au fermierii în campanie!

Fermierii din sud au întors mii de hectare cu rapiță din pricina băltirilor și vor semăna porumb. Iată care era starea culturilor de primăvară în câteva județe, la data de 21 aprilie.

Fermierii din vest sunt în plan, cum s-ar spune. Timpul le-a permis să semene. Cu floarea soarelui s-au înființat 25.700 ha; soia avem pe 1.900 ha, sfecla de zahăr e răsărită pe cele 2.040 ha, ovăzul de primăvară e semănat pe 22.500 ha, orzoaica de primăvară pe 1.350 ha. Pentru porumb ne-am propus o suprafață de 122.500 ha și am realizat până acum 70.000 ha. Cartofi timpurii avem pe 100 ha, cartofi de vară pe 150 ha și cartofi de toamnă pe 300 ha. Pentru legumele de câmp și cele din solarii avem în plan o suprafață de 14.000 ha și sunt deja înființate 11.200 ha, spune Ioan Martin, directorul Direcției Agricole Arad.

Teren agricol cultivat_b

Cu ochii pe șoareci
În județul Călărași, stadiul de vegetație este bun, mai puțin terenurile din fostele IAS-uri unde există exces de umiditate. Suntem întârziați la nivelul culturilor de primăvară. Din 561 ha propuse pentru ovăz de primăvară, am însămânțat 420 ha, orzoaică de primăvară avem pe 500 ha din 536 ha, porumb boabe pe 125 ha din 109.000 ha cât plănuim, floarea soarelui s-a înființat pe 20.370 ha din 41.473 ha. La rapița de primăvară suntem la un pas de abandonare a programului. Din 838 de ha, avem semănate doar 60 ha. Soia nu s-a semănat nimic, dar fermierii noștri, specializați pe această cultură, își propun o suprafață de 11.126 ha. Cartofi timpurii și semitimpurii sunt semănați pe 170 ha din 184 ha, cu cartofi de vară sunt însămânțate 180 ha din 208 ha, pentru cartofi de toamnă ne-am propus 161 ha, nu avem nimic semănat. Legume de câmp și în solarii, din 2.137 ha avem ocupate 967 ha, mazăre boabe este semănată pe 4.870 ha din 5.191 ha. Fasole boabe nu avem nimic semănat, dar planul este să înființăm 91 ha, spune Dionisie Tomescu, șeful Direcției Agricole Călărași. Fermierii din această zonă se tem că, odată cu încălzirea vremii, se vor confrunta din nou cu invazia șoarecilor. Anul trecut au avut probleme mai ales fermierii de pe zona Călărași-Fetești și Călărași-Slobozia-Dragalina. Au aplicat tratamente, a fost o derogare dată pentru redentin, dar efectul nu a fost cel așteptat de fermieri, adaugă șeful Direcției Agricole.

Rapiță întoarsă
La Giurgiu, fermierii au probleme cu băltirile. Din 30.000 ha cu rapiță, o mare parte a suprafeței a fost întoarsă din această cauză. Au încercat să elimine apa prin rigole, dar la noi necazul este că sunt acele inundații prin infiltrații din Dunăre, se creează efectul de burete. Sunt suprafețe întinse de pășuni pe care băltește apa și care necesită lucrări de ameliorare, rigole și canale prin care să fie eliminat excesul. Unde s-a întors rapița se va însămânța porumb, avem plănuită o suprafața cu porumb de 50.000 ha, spune Petra Ochișor, șefa Direcției Agricole Giurgiu. Grâul a fost însămânțat pe 88.000 ha, orzul, 26.000 ha, floarea soarelui, 32.000 ha, un procent de 83% din suprafața programată. Cultura de legume în solarii se întinde pe 1.200 ha.

Rapiţă_b

În Teleorman, ovăzul de primăvară a fost semănat pe 3.550 ha, orzoaica, 3.155 ha, porumbul boabe, 18.750 ha, floarea soarelui, 48.380 ha, cartoful timpuriu și semitimpuriu, 611 ha, legumele de câmp și în solarii, 2.203 ha, iar mazărea boabe, 250 ha. Băltirile le dau bătăi de cap fermierilor în partea de nord a județului. În sud s-a terminat înființarea suprafețelor cu floarea soarelui pe când în nord încă se mai muncește, spune Elena Ilie, șef serviciu Direcția Agricolă Teleorman.
În Ialomița, campania are ușoare întârzieri, spune Constantin Petrache, directorul interimar al Direcției Agricole. O suprafață de 59.000 ha este semănată cu culturi de primăvară. Din aceasta: 18.970 ha sunt cu porumb, 28.360 ha cu floarea soarelui, 3.120 ha cu orzoaică și 3.100 ha cu mazăre boabe.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×