Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a atestat până în prezent 386 de produse tradiţionale şi a respins 193 de dosare. În acelaşi timp, alte 42 au fost recunoscute ca produse obţinute după reţete consacrate, a declarat Viorel Morărescu, director general în MADR.
„Avem aprobate 386 de produse tradiţionale şi 193 respinse, dar mai avem în analiză alte 69 de dosare. Procesul de înregistrare continuă, trebuie doar să existe interes din partea producătorilor, iar noi vom promova aceste produse pentru creşterea încrederii consumatorului în produsele de calitate. Toate aceste produse atestate au fost controlate de Ministerul Agriculturii, de Ministerul Sănătăţii, de ANSVSA şi ANPC din punct de vedere al calităţii şi trasabilităţii şi nu au fost probleme”, a precizat Morărescu.

Potrivit acestuia, producătorii care şi-au atestat produsele obţinute tradiţional au înregistrat vânzări cu 25% mai mari deoarece consumatorii au identificat mult mai uşor produsele. „Producătorii atestaţi au afirmat că le-au crescut vânzările cu 20-25% deoarece consumatorii au identificat mult mai uşor produsele, dar şi pentru că MADR garantează pentru ele”, a adăugat directorul MADR.
.
În ceea ce priveşte produsele alimentare obţinute după reţete consacrate, Viorel Morărescu apreciază că şi în această zonă „au început să se mişte lucrurile”, 42 de astfel de produse primind deja atestarea autorităţii de resort.
După înăsprirea regulilor de atestare, numărul produselor tradiţionale româneşti s-a redus de peste 10 de ori, de la 4.500, la aproape 400 în prezent. Agerpres





