2 minute de citit

AGROSTAR: Peste 60% din fermele de vaci vor dispărea, după 1 aprilie

Federația AGROSTAR estimează că peste 60% din fermele de vaci vor dispărea, după 1 aprilie, când va fi eliminată cota de lapte la nivelul Uniunii Europene. 

„Se dorește distrugerea fermierilor români. De mai mulți ani cerem măsuri și nu s-a făcut absolut nimic. Marii procesatori deja anunță fermierii că nu le mai cumpără laptele sau reduc prețul astfel încât producătorul să nu își acopere cheltuielile. Aș da un singur exemplu. SC Ferma Poroschia din județul Teleorman, care are 140 de bovine, a fost anunțată de Danone că nu îi mai cumpără laptele. La nivelul țării sunt numeroase exemple. O să dăm laptele la porci. Vor să falimenteze producătorii români aducând lapte mai ieftin din afară, pentru că în celelalte state membre UE subvențiile sunt mult mai mari decât în România și se dau și la timp. După ce fermierii români vor dispărea, vor dubla prețul și vom fi obligați să cumpărăm, nu vom mai avea de ales. La noi în țară nu avem unde să ne vindem marfa, degeaba producem. Nu avem loc în piețe, nu avem loc în supermarketuri și hipermarketuri”, declară, într-un comunicat de presă, președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Bovine, care este si vicepreședinte al federației Agrostar, Ștefan Muscă.

Potrivit sursei, Federaţia a înaintat recent Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o adresă în care cere rezolvarea urgentă a mai multor probleme din sectorul agricol, printre care și găsirea unor soluții pentru producătorii români de lapte de vacă. Printre propunerile AGROSTAR se numără: spijin pentru înființarea unor microîntreprinderi locale de prelucrare a laptelui, stimularea asocierii fermierilor, posibilitatea de a-și desface marfa prin intermediul piețelor volante.

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×