Este vorba de carnea provenită de la o fermă porcină din districtul Verden, ale cărei animale au prezentat indici de contaminare cu dioxină peste nivelul tolerat şi unde s-a ordonat sacrificarea a 140 de porci, care vor fi incineraţi.

Ferma a recunoscut că a tăiat mai mulţi porci în ianuarie înainte de închiderea ei, fapt pentru care acum se desfăşoară cercetări pentru a se afla dacă acea carne a ajuns la consumatori.
Anunţarea acestei posibilităţi are loc la mai puţin de 24 de ore după ce secretarul de stat pentru agricultură din Saxonia Inferioară, Friedrich Otto Ripken, a exclus categoric această posibilitate.
Surse din cadrul ministerului acestuia au asigurat că Ripken nu dispunea de toate datele când a respins, marţi, într-o declaraţie radiofonică, posibilitatea de a se fi comercializat carne de porc contaminată cu dioxină.
Sursa: Agerpres