2 minute de citit

Reguli pentru PNDR 2014-2020. Despre beneficiari, condiţii arificiale, termene de plată şi altele

Ministerul Agriculturii a publicat, la finalul lunii ianuarie 2015, un proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea cadrului general de implementare a măsurilor finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020.

Documentul schiţează regulile şi condiţiile în care solicitanţii fondurilor alocate prin PNDR 2014 – 2020 şi subprogramul pomicol pot obţine finanţare nerambursabilă pentru proiecte de investiţii şi în cadrul schemelor de ajutor de stat şi de minimis.

Cine nu primeşte bani?
Nu vor primi finanţare prin PNDR 2014-2020 solicitanţii/beneficiarii înregistraţi în Registrul debitorilor AFIR (şi pentru SAPARD şi pentru PNDR 2007-2013) – până la achitarea integrală a datoriei, nici beneficiarii cu contracte încetate din proprie iniţiativă – 1 an de la data rezilierii, iar beneficiarii care nu au respectat obligaţiile contractuale – 2 ani de la data rezilierii.
Tot doi ani, de la data constatării, vor fi excluşi de la finanţare cei pentru care s-a constatat că au minţit în declaraţiile pe proprie răspundere sau că au creat condiţii artificiale.
Beneficiarii SAPARD sau FEADR care au litigii cu AFIR vor putea accesa fonduri prin PNDR 2014-2020 doar după o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată.

Condiţii artificiale
Dacă solicitantul şi/sau interpuşi ai acestuia depun în acelaşi timp, pe aceeaşi sub-măsură, mai multe proiecte ce formează împreună un flux de producţie/procesare unitar, proiectele sunt neeligibile. Solicitantul poate depune un alt proiect pentru o investiţie alăturată din acelaşi flux tehnologic numai după finalizarea primului proiect.
De asemenea, solicitanţii ai căror asociaţi/acţionari majoritari au această calitate în mai multe întreprinderi nu pot solicita finanţare prin PNDR, în acelaşi timp, în cadrul aceleiaşi sub-măsuri, pentru acelaşi tip de investiţie. În acest caz, va fi eligibilă cererea de finanţare depusă de o singură întreprindere ce are acţionar majoritar comun cu alte întreprinderi.
Proiectul MADR precizează că în cazul în care se constată condiţii artificiale, în orice etapă a proiectului, beneficiarul va trebui să returneze banii primiţi.

Află care sunt garanţiile acceptate şi termenele de plată din revista Ferma, ediţia 15-28 februarie 2015!

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

Citește mai multe știri →
×