Supravegherea iernării familiilor de albine constă în determinarea în timp util a situaţiilor critice din viaţa lor, într-un sezon când ele nu au puterea se a restabili o stare normală şi, deci, este necesară intervenţia apicultorului.
Dacă apicultorul a luat toate măsurile necesare pentru o bună iernare a familiilor de albine, cazurile negative sunt extrem de rare iar într-o stupină bine îngrijită ele constituie o excepţie.
Cu toate că în prima parte a iernii (până la 15 ianuarie) sunt puţine situaţiile în care avem puiet care ar putea răci şi muri din cauza deschiderii stupului pentru o cercetare de numai 2-3 minute, apicultorul va evita astfel de intervenţii deoarece există riscuri, şi anume:
• Cu ocazia destrămării ghemului format de albine, o mare parte dintre ele pot cădea de pe faguri pe fundul stupului, unde amorţesc de frig şi nu se mai pot ridica din nou în ghem, fiind astfel condamnate la pieire;
• Printre albinele căzute pe fundul stupului poate să fie şi matca, ceea ce constituie o pierdere ireparabilă în caz că aceasta nu-şi poate relua locul în ghem;
• În familiile slabe şi în nuclee, refacerea temperaturii necesare în interiorul ghemului se realizează cu foarte mare greutate şi există pericolul ca mătcile să răcească şi să devină inapte pentru reproducere, ceea ce echivalează cu pierderea lor.
Sunt totuşi cazuri când trebuie să intervenim în cuibul familiilor de albine pe timpul iernii. Despre acestea, pe larg, în revista Ferma, ediţia 1-14 februarie 2015!
