Ministrul bulgar al agriculturii Miroslav Naidenov, a avut luni o conversaţie telefonică cu comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorului, John Dalli. Naidenov l-a informat pe Dalli despre măsurile luate de autorităţile bulgare. O misiune a Comisiei Europene va vizita, miercuri, Bulgaria pentru a verifica aceste măsuri, în timp ce adjunctul ministrului agriculturii Ţvetan Dimitrov a plecat, luni, într-o vizită de urgenţă la Bruxelles. Comisarul Dalli l-a asigurat pe ministrul Naidenov, că va insista ca Bulgaria să primească valoarea maximă a despăgubirilor prevăzute pentru asemenea situaţii deoarece, prin măsurile întreprinse, ţara protejează restul Uniunii Europene.

În acelaşi timp, Ucraina a devenit prima ţara care a interzis importul de carne din Bulgaria după apariţia focarului de ferbă aftoasă. Măsura inră în vigoare de luni, iar autorităţile din Kiev nu informează până când va fi valabilă.
Existenţa febrei aftoase a fost confirmată luni şi la animale domestice din satul Kosti după ce, la începutul lunii ianuarie, această maladie a fost depistată la un porc mistreţ vânat în regiunea Burgas, nu departe de graniţa cu Turcia. Boala este periculoasă doar pentru animale, nu şi pentru oameni. Ea este extrem de contagioasă şi poate să provoace pierderi economice foarte mari deoarece animalele contaminate nu se tratează, ci trebuie ucise.
Ultimul caz de febră aftoasă a fost înregistrat în Bulgaria în anul 1998. În Turcia, însă, sunt peste o mie focare ale bolii.
Cinci regiuni în Bulgaria se află în carantină veterinară din cauza apariţiei febrei aftoase. Imediat după depistarea virusului în regiunea Burgas au intrat în vigoare interdicţii privind transportul unor animale şi fabricarea unor produse de origine animală. În regiunile Varna, Şumen, Iambol şi Sliven a fost interzis transportul de animale, singura excepţie fiind în cazul animalelor transportate la abatoare sub un control foarte strict. Este interzis exportul unor produse pe bază de carne de animale ce provin din cele cinci regiuni ale ţării. Măsurile sunt coordonate cu Comisia Europeană şi urmează să rămână în vigoare până la data de 28 februarie.
Sursa: Agerpres