2 minute de citit

Viorel Şuşnia, un fermier pe Golgota agriculturii

La cei 54 de ani ai săi, Viorel Şuşnia, un mic fermier din satul Cruceanu, comuna gălăţeană Rădeşti, îşi duce singur crucea pe Golgota dealurilor sterpe şi domoale ale Covurluiului, situate în partea de nord a judeţului.

Într-o zi primăvăratică de noiembrie l-am întâlnit pe Viorel Şuşnia la semănat grâu în punctul… Golgota, denumire parcă predestinată pentru sărăcia acestor locuri. Fremierul mai avea o palmă de teren de vreo 25 de hectare şi voia să mântuie lucrul până la lăsarea serii. În câmp erau două U 650 – vechi „cătane” credincioase în serviciul agricol, mânate de el şi de fiul său Florin, – de-abia trăgând după ele fala industriei româneşti – şi semănătorile SUP 29. „Noi semănăm aşa cum ne-am învăţat, ca ţăranii, vârâm maximum de boabe sub brazdă, cam 300 kg la hectar, că am depăşit epoca optimă. Am un soi bun, românesc, Dropia, prima înmulţire”, ne-a declarat cultivatorul, bun cunoscător al geneticii grâului.

reportaj-viorel-susnia_b

„Numai un nebun ar munci aici!”
Viorel Şuşnia ne spune că de cinci ani se nevoieşte cu agricultura. A plecat la drum cu zece hectare şi acum a ajuns la vreo 80. „E greu! Dacă vă arăt zonele unde muncesc eu, aţi spune că numai un nebun s-ar încumeta să muncească aici. Pământul pe la noi e foarte degradat şi rânduit cu terase unde odată erau fostele vii hibride. Am 18 hectare de teren pe coastă, unde-i numa piatră. Ce poţi să cultivi acolo?”, se întreabă retoric agricultorul.
Femierul mai are un necaz. Pe terenurile cultivate, ANIF Galaţi desfăşoară lucrări antierozionale, numai într-o solă operaţiile de îmbunătăţiri funciare însumând vreo trei hectare. Trebuie să aibă atenţie mare atunci când intră cu utilajele în teren, ca să nu le strice.

Puteţi citi continuarea reportajului realizat în ferma lui Viorel Şuşnia în revista Ferma – decembrie 2014!

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×