Preşedintele Camerei Agricole Naţionale (CAN) – Cornel Stroescu şi primvicepresedintele CAN – Severică Covaciu, alături de preşedinţi ai camerelor agricole din ţară, s-au întâlnit cu reprezentanţii MADR şi secretarul de stat – Daniel Botănoiu pentru a dezbate necesitatea modificării legislaţiei în vigoare cu privire la camerele agricole private.
Potrivit unui comunicat al CAN, conducerea ministerului a manifestat susţinere şi disponibilitate pentru înfiinţarea în toată ţara a Camerelor agricole. S-a stabilit ca reprezentanţii celor 14 Camere agricole înfiinţate deja să prezinte, în termen de o săptămână, modificarea articolelor din lege pe care o consideră „stringentă”.
Modificările propuse vor fi supuse dezbaterii în viitoarea întâlnire între reprezentanţii CAN şi MADR, programată pentru săptămâna viitoare.
MADR va aloca bani pentru înfiinţarea Camerelor?
De asemenea, potrivit sursei citate la întâlnirea de marţi, 2 decembrie, s-a discutat şi despre finanţarea camerelor, iar „suma pe care a pronunţat-o şi o supun analiziei, reprezentanţii MADR este de 10.000.000 lei, prevăzută doar pentru înfiinţarea camerelor”.
Sediul CAN a fost o altă problemă ridicată pentru care MADR spune că se va găsi o soluţie.





