Până în anul 2016, fiecare fermier din România trebuie să facă o verificare a maşinii de stropit. Întrebarea este care va fi metoda aleasă şi agreată de către autorităţile române: varianta statică prin realizarea unor centre de verificare fixe (exemplul Germaniei) sau varianta mobilă, prin realizarea unor laboratoare pe care le putem deplasa în ferme (exemplul Franţei).
Două dintre expoziţiile de toamnă din vestul ţării – AgroBihor Oradea şi prima ediţie AgriPlanta Vest de la Timişoara, din acest an, le-au oferit fermierilor la faţa locului demonstraţii practice cu standuri mobile privind verificarea maşinilor de stropit.
La expoziţia AgroBihor de la Oradea, fermierii veniţi din judeţele învecinate Bihorului s-au interesat în mod direct de metoda prin care se vor face aceste verificări în România. Pentru ei a contat mai puţin cine şi în ce standuri va opera inspecţiile. Evident, au pus accent pe rapiditatea întregii proceduri, avantaj oferit de varianta mobilă. Argumentele lor sunt clare: nu pierd timp în campania agricolă şi nu se deplasează un anumit număr de kilometri pentru a face această testare.

Inspecţia în standuri fixe presupune înfiinţarea unui număr foarte mare de centre de verificare pe teritoriul ţării, obiectiv greu de realizat până în 2016, având în vedere că necesită spaţii închise care să corespundă cerinţelor europene. Fiecare stand fix ar trebui să acopere o rază de 20 km.
Detalii privind întregul proces de verificare, avantajele şi dezavantajele fiecărei metode, găsiţi în revista Ferma – noiembrie 2014!






