În octombrie 2014, peste 70 de persoane din judeţul Covasna au primit despăgubiri pentru a compensa pagubele pricinuite de animalele sălbatice protejate de lege.
Astfel, circa 190.000 de lei au fost distribuiţi unui număr de 71 de persoane cărora sălbăticiunile le-au distrus culturile agricole ori le-au omorât animalele domestice. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, animalele sălbatice s-au înmulţit foarte mult în ultimii ani şi creează tot mai multe probleme sătenilor. „Rare sunt aşezările în care nu apare câte un exemplar în gospodării sau în hotarul satului, producând pagube însemnate culturilor şi efectivelor de animale domestice. Problema este că dacă aceste pagube nu sunt raportate organelor competente fermierii nu vor primi despăgubiri”, a spus Tamas Sandor.
Acesta a precizat că despăgubirea se acordă doar în cazul în care fermierul anunţă producerea pagubei în termen de 24 de ore, pentru ca autorităţile să poată face o constatare la faţa locului. sursa: Agerpres





