2 minute de citit

Şeful MADR: 90% din plăţile din agricultură au fost operate

Dosarele privind subvenţiile celor 1.027.000 de fermieri au fost aprobate, iar 90% din plăţi au fost operate, a declarat vineri Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„Pentru că suntem pe data de 31 şi am promis că până astăzi facem toate plăţile, în primul rând vreau să vă spun că am reuşit să finalizăm plăţile pentru motorină, pentru trimestrul II. Sunt 124 de milioane de lei care sunt deja în conturile fermierilor. Ieri am început şi astăzi finalizăm şi plata pentru cei care au rentă viageră, cea de-a doua tranşă. Este vorba de 13.000 de fermieri cu o valoare de 24 de milioane de lei. Plăţile pe suprafaţă, aşa cum am promis am venit anul acesta cu o măsură excepţională, să plătim în avans. Regulamentul european permite plata de la 1 decembrie. Am venit şi anul acesta cu această plată excepţională, a avansului din data de 16 octombrie. Vreau să vă spun că marea parte, peste 90% dintre fermieri deja au ordinele de plată semnate, operate şi o mare parte au banii în cont”, a spus Daniel Constantin, prezent la conferinţa Romanian Organic Forum desfăşurată în cadrul târgului Indagra 2014, potrivit Agerpres.

Bani_b

Şeful MADR a precizat că fermierii primesc 69 de euro pentru fiecare hectar pe care îl lucrează,  avansul din plata SAPS, iar diferenţa o vor primi începând cu 1 decembrie.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×