2 minute de citit

CE lansează prima procedură de infringement împotriva Ungariei pentru Legea terenurilor

Comisia Europeană (CE) a lansat o primă procedură de infringement împotriva Ungariei. Măsura vine după ce Ungaria a limitat drepturile investitorilor străini de a folosi terenurile sale agricole, a anunţat joi executivul european.

Potrivit Comisiei, Ungaria a redus drepturile investitorilor străini într-un mod susceptibil să încalce legislaţia UE privind libera circulaţie a capitalurilor şi libertatea de stabilire, restricţii care trebuie justificate adecvat şi, de asemenea, ar trebui respectat principiul proporţionaliţătii.

Ce contestă Comisia Europeană?
Executivul de la Bruxelles contestă o primă prevedere din legea Ungariei din decembrie 2013 care a dus la sistarea din luna mai a acestui an a unor contracte de uzufruct, prin care se acordă dreptul de a folosi o proprietate şi de a obţine profit de pe urma exploatării ei. Comisia consideră că uzufructuarilor le-au fost acordate doar patru luni şi jumătate de tranziţie, spre deosebire de perioada de tranziţie anunţată anterior de 20 de ani, fapt care i-a afectat mai ales din punct de vedere al valorii investiţiilor făcute.

De asemenea, CE mai contestă o prevedere a aceleiaşi legi, ce permite rezilierea unilaterală şi cu un preaviz foarte scurt a unor contracte de arendă încheiate cu peste 20 de ani în urmă.
În acest context, Ungaria are la dispoziţie două luni pentru a răspunde notificării Comisiei Europene. sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×