Cu cât avem o clasă de mijloc mai puternică în societate, cu atât societatea este mai sănătoasă. Acelaşi lucru se întâmplă şi în agricultură, a spus ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin în cadrul Conferinţei „Ferme mici şi asociere” de la Iaşi.
Şeful MADR a mai spus celor prezenţi la Conferinţă că este nevoie de compactarea terenurilor agricole sau înfiinţarea de asociaţii astfel încât să fie înregistrată o producţie mai mare la costuri cât mai mici. „Cu cât avem o clasă de mijloc mai puternică în societate, cu atât societatea este mai sănătoasă. Acelaşi lucru se întâmplă şi în agricultură. Atât timp cât există această polarizare excesivă, cred că nu suntem suficient de dezvoltaţi. Trebuie să stimulăm crearea acelei clase de mijloc prin înfiinţarea fermei de familie”, a spus Daniel Constantin.
Ministrul a precizat că în prezent sunt 800.000 de fermieri cu proprietăţi între 1 şi 5 hectare de teren agricol, care deţin în total peste 4 milioane hectare de teren, şi doar 1% din fermieri, 11.000 de societăţi, deţin cealaltă jumătate din suprafaţa agricolă, aproape 5 milioane de hectare. „Am încercat să stimulez oamenii din mediul rural, proprietari de terenuri, să lucreze în comun (…) România are un potenţial uriaş de producţie. Randamentul însă ne trage în jos. Avem acele suprafeţe de teren fărâmiţate”, a completat ministrul Agriculturii. sursa: Agerpres





