1 minut de citit

Şeful MADR promite subvenţii la timp. Iată când şi câţi bani primesc fermierii?

Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că avansurile din plăţile pe suprafaţă vor fi virate în conturile fermierilor la mijlocul lunii octombrie. 

Potrivit acestuia, aproximativ 600 de milioane de euro vor pleca către fermieri începând din 16 octombrie. „Dincolo de rectificarea bugetară unde vrem să venim cu anumite ajutoare pentru sectoare care au fost deficitare, sigur după discuţia de la Bruxelles, vreau să îi asigur pe fermieri că în 16 octombrie vom începe avansurile pentru plăţile pe suprafaţă în valoare de 50% din plata europeană. Aproximativ 600 de milioane de euro vor pleca către fermieri începând din 16 octombrie şi conform practicii de anul trecut, în două săptămâni toate fondurile vor fi în conturile lor”, a spus Constantin.

Pentru acest an, fermierii vor primi 139 de euro pe hectar plata europeană, la care se mai adaugă 21 de euro pe hectar de la bugetul de stat. Cele mai mari suprafeţe solicitate la plată se regăsesc în judeţele Timiş (542.317,87 ha), Constanţa (489.779,39 ha), Dolj (444.314,61 ha) şi Teleorman (437.759,68 ha), reiese din datele APIA.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×