Culturile de cereale din America Centrală au fost grav afectate de seceta severă instalată în această regiune. Din acest motiv peste 2,8 milioane de persoane întâmpină dificultăţi în a-şi procura hrana, a avertizat vineri Programul Alimentar Mondial (PAM) al Naţiunilor Unite.
Seceta a afectat şi America de Sud, însă a fost mai dură pentru aşa-numitul „coridor uscat” din America Centrală, ce include sudul Guatemalei, nordul Hondurasului şi vestul statului El Salvador. „Seceta ne-a ucis. Ne-am pierdut tot porumbul şi toată fasolea”, a afirmat Olman Funez, un tânăr fermier în vârstă de 22 de ani care trăieşte la Orocuina, un oraş rural din sudul Honduras.
Preşedintele nicaraguan Daniel Ortega a aprobat recent importarea a 40.000 de tone de fasole roşie şi a 73.500 de tone de porumb alb pentru a ajuta la reducerea preţurilor. Guatemala a declarat stare de necesitate după ce 256.000 de familii şi-au pierdut recoltele.

Fermierii care cultivă mazăre, fasole verde şi broccoli estimează că între 30 şi 40 la sută din recoltele lor au fost pierdute. sursa: Agerpres





