2 minute de citit

Ferma de familie: Cereri pentru doar 9,2 mil. euro, din 35 mil. euro disponibile prin PNDR

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit 211 cereri de finanțare, cu valoare totală nerambursabilă de 9,2 milioane euro, din 35 milioane euro alocaţi în sesiunea deschisă pe Măsura 121 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în perioada mai-iulie 2014.

Potrivit AFIR, dintre cele 580 cereri de finanţare primite în total în această sesiune a Măsurii 121, 211 proiecte reprezintă investiții pentru ferme de familie, restul de 369 fiind proiecte de investiții în modernizarea exploatațiilor agricole.

Dintre proiectele pentru fermele de familie, majoritatea, mai exact 194 de cereri de finanțare sunt cereri de înființare sau modernizare a fermelor vegetale, 17 cereri de finanțare fiind cele pentru fermele de animale.

Din cele 150 de milioane de euro disponibile pentru această sesiune, 35 milioane de euro au fost destinate fermelor de familie (din totalul sumei, un procent de 50% era alocat fermelor vegetale şi 50% fermelor zootehnice). Alte 15 milioane euro au fost alocate integral pentru îndeplinirea standardelor în sectorul zootehnic.

Bani returnaţi_b

Această primă sesiune de cereri de proiecte din anul 2014 a fost lansată pe 20 mai 2014 și a fost prelungită până în 31 iulie 2014, marcând prima cerere de proiecte cu finanțare din PNDR 2020.

Măsura 121 are corespondent în Măsura 4 „Investiții în active fizice”, Submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” (Regulamentul (CE) nr. 1305/2013, art. 17) din cadrul PNDR 2014-2020.

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

Citește mai multe știri →
×