Ploaia torenţială căzută ieri în judeţul Mehedinţi a provocat inundaţii pe o suprafaţă de aproximativ 200 de hectare de terenuri agricole, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, Flavius Iscru.
Acesta a adăugat că depăşirea cotelor de inundaţie ale râurilor Motru şi Coşuştea, cu 20 şi respectiv 18 centimetri a provocat revărsări de apă în perimetrul localităţilor Broşteni şi Corcova.
„Echipele de voluntari ai comisiilor locale pentru situaţii de urgenţă se află în teren şi monitorizează sectoarele afectate. Deocamdată, gospodăriile populaţiei nu au fost inundate”, a precizat Iscru, citat de Agerpres.
De asemenea, în bazinul hidrografic al cursului de apă Huşniţa sunt semnalate creşteri ale cotei de atenţie, iar autorităţile se pregătesc să intervină pentru atenuarea efectelor inundaţiilor.





