2 minute de citit

România susţine intrarea produselor agricole provenite din Republica Moldova pe piaţa UE

România susţine mărirea contingentului de produse agricole din Republica Moldova şi doreşte integrarea acesteia pe piaţa unică, a declarat Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la conferinţa LAPAR.

„Au fost câteva discuţii la nivel de prim-miniştri, care au legătură cu agricultura. Vreau să îmi manifest sprijinul pentru mărirea contingentului de produse agricole din Republica Moldova pentru piaţa Uniunii Europene. Astăzi, este o discuţie la nivelul UE, unde o serie importantă de miniştri, în funcţie cu premierul, sunt la Bruxelles şi solicită Comisiei Europene mărirea contingentului pentru mere. Sigur că România va fi, probabil, principalul destinatar, dar am făcut anumite evaluări şi cred că suntem în măsură să primim acele produse. De asemenea, cred că astăzi toţi agricultorii din România şi cei care conduc din punct de vedere politic agricultura sunt alături şi întind o mână Republicii Moldova, pentru a se integra în Uniunea Europeană şi pe piaţa unică”, a spus Constantin, potrivit Agerpres.

Luna trecută, România şi Moldova au semnat un plan comun de acţiuni în domeniul agricol, pentru perioada 2014 – 2015, care vizează mai multe domenii de activitate, printre care domeniul viticulturii şi cel fitosanitar.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×