În perioada 14.03 – 30.04 2014, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a efectuat peste 13.000 de controale la nivel naţional prin intermediul direcţiilor judeţene.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii, s-au efectuat 13.776 de controale în unităţi care-şi desfăşoară activitatea în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice, a altor produse alimentare precum şi unităţi de depozitare pentru produse alimentare, seminţe, legume şi fructe.
Neregulile constatate au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 234 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 455.100 de lei şi prin aplicarea a 260 de avertismente.
„De asemenea, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe, conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control pe anul 2013, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise, precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate”, mai precizează ANSVSA.





