România a câștigat foarte mult din această manifestare, de aici fermierii au învățat cum să producă mai ieftin și mai competitiv, a afirmat Valeriu Steriu, membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, prezent la deschiderea Târgului AGRARIA din acest an.
„Astăzi exportăm mai multe produse agricole decât importăm, este primul an în care avem această performanță. Și cred că la aceasta a contribuit și AGRARIA, pentru că de aici s-au putut dota fermierii cu echipamente agricole mai bune, de aici au învățat cum să producă mai ieftin și mai competitiv. Iar politicienii au învățat aici cum să construiască politici agricole mai adaptate fermierilor”, a adăugat deputatul.

Valeriu Steriu a făcut referire și la invitații importanți – comisari ai agriculturii din Uniunea Europeană, foarte mulți miniștri, secretari de stat, nu doar din România, ci din toată Europa – care, de-a lungul celor 20 de ediții ale târgului s-au aflat la Cluj.
„Este un târg al întregii Transilvanii și, de ce nu, al întregii Românii, de aceea o să îndemn colegii din Camera Deputaților să organizeze poate la ediția următoare o ședință a Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, la care pot, într-o zi sau două, să învețe foarte multe din dialogul cu fermierii și din cei implicați în partea de echipamente agricole”, s-a angajat deputatul Valeriu Steriu.





