3 minute de citit

Estimări privind producţia de cereale în Uniunea Europeană

Un declin important al producţiei (-2,7 milioane de tone) este aşteptat la statele din nordul şi vestul Uniunii Europene, inclusiv în statele mari producătoare Germania, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Polonia şi Franţa, cel mai mare cultivator de grâu din Europa.

Un declin important al producţiei (-2,7 milioane de tone) este aşteptat la statele din nordul şi vestul Uniunii Europene, inclusiv în statele mari producătoare Germania, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Polonia şi Franţa, cel mai mare cultivator de grâu din Europa.

Producţia totală de cereale a UE este de aşteptat să fie de 281 milioane de tone, cu 7 milioane de tone (2,5%), mai mică decât estimarea din luna iunie. Această diferenţă se datorează condiţiilor meteorologice extreme din ultimele săptămâni. Sfârşitul perioadei de coacere la grâu a coincis, în Europa, cu o perioadă scurtă de căldură excesivă în statele din vestul Uniunii Europene şi cu ploile abundente din Europa de Est, cauzând reduceri mari la producţia estimată.

Reamintim că, în luna iunie, Oganizaţia europeană pentru comerţul cu produse agricole (COCERAL) estima că, în Uniunea Europeană în 2010, se vor produce 132,2 milioane tone de grâu moale, în timp ce anul trecut s-au obţinut 130,7 milioane tone.

Mai puţin grâu în Germania

În Germania, se estimează că temperaturile deosebit de ridicate din ultimele trei săptămâni au determinat scăderea producţiei de grâu. Asociaţia cooperativelor agricole (DRV) estimează că producţia de grâu va fi anul acesta de 23,8 milioane tone, mai mică decât anul trecut când s-au recoltat 25,2 milioane tone.

Producţie record în Franţa

Estimările oficiale ale ministerului francez al agriculturii arată că anul acesta se va obţine o producţie record de grâu, respectiv 36,5 milioane de tone. Exportul către statele membre ale Uniunii Europene vor fi de circa 7,14 milioane tone, cu 215 mii tone mai mult decât estimarea de luna trecută, în timp ce exporturile franceze către ţările din afara UE vor fi de aproximativ 9,85 milioane tone. Previziunile privind exportul de porumb au fost, de asemenea, revizuite în sens ascendent. Astfel, se aşteaptă ca 7 milioane tone porumb să fie exportate în UE şi alte 4 milioane de tone porumb să fie exportate în state din afara UE.

Ungaria – necesarul intern asigurat

Oficialii ţării vecine se aşteaptă ca anul acesta recolta de grâu să fie de 3,5-4 milioane tone. Astfel, conform declaraţiilor oferite miercuri (14 iulie) agenţiei MTI de către ministrului ungar al agriculturii, dl Gyorgy Czervan, producţia va fi suficientă pentru satisfacerea necesarului intern şi chiar şi pentru export.

Anul trecut producţia de grâu a fost de 4,4 milioane tone, cu 22% mai mică decât cea înregistrată în 2008.

Cisteste si...

bolojan pleaca

A căzut Guvernul Bolojan!

Guvernul Bolojan a căzut cu 281 de voturi pentru. Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR la adresa Executivului […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×