Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că numărul fermelor de familie care ar putea fi sprijinite prin noul PNDR ar putea depăşi 60.000, ţinând cont de faptul că alocarea pe noua perioadă de programare în această direcţie este mai importantă.
„Avem 10.000 de gospodării care vor beneficia de un ajutor de 15.000 euro, bani 100% nerambursabili. Putem să vorbim despre aceste gospodării ca intrând în categoria fermelor de familie, deci ele vor trece de la subzistență la piață. Pe de altă parte, avem o sumă importantă pe care o putem la dispoziție acum în luna mai de 150 milioane de euro pentru ferme în general, ferme de reproducție, ferme de creștere, dar și pentru fermele de familie. Deci în funcție de intențiile pe care le avem din partea celor care sunt în mediul rural. Până acum am sprijinit prin PNDR aproape 60.000 de familii, iar sumele alocate fiind mai mari în perspectiva 2014-2020 putem să mizăm chiar pe un număr mult mai mare. Dintre aceste 60.000 de exploatații sigur că unele dintre ele sunt relativ ajutate. Eu am spus-o de fiecare dată că 1.500 euro/an prin Măsura 141 pentru 5 ani de zile nu știu dacă au ajutat foarte mult să devină chiar ferme de familie. Dar reprezintă un ajutor și cred că a fost util la momentul acela. Dar acum trebuie să ne gândim la un ajutor mult mai consistent și de aceea am venit cu această măsură de 15.000 euro nerambursabili”, a explicat Daniel Constantin, în deschiderea Conferinţei FAO.
Cea de-a 29-a Conferinţă regională pentru Europa şi Asia Centrală a fost deschisă, miercuri, la Palatul Parlamentului, de către directorul general al FAO, José Graziano da Silva, premierul României, Victor Ponta, şi de vice-premierul Daniel Constantin, ministrul agriculturii.





