Judeţul Timiş are cea mai mare suprafaţă agricolă de culturi agricole modificate genetic din ţară. Pe aproape 800 de hectare se cultivă porumb modificat genetic, folosit exclusiv furajarea animalelor.
„Direcţia agricolă Timiş a eliberat autorizaţii pentru două firme din Gătaia, care deţin împreună o suprafaţă de 779 ha, fiind cea mai mare suprafaţă cultivată cu porumb MON 810 modificat genetic. Cei de acolo folosesc o bună parte din producţie în fermele proprii, pentru că se ocupă şi cu creşterea animalelor (porci, n.r.)”, a declarat Doru Petanec, directorul Direcţiei pentru agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Timiş.

Acesta susţine că modificarea genetică presupune faptul că atunci când s-au creat noile soiuri sau hibrizi s-a avut în vedere ca ei să reziste la doze mai ridicate de erbicid. Prin aceasta se elimină din start prăşitul manual şi cel mecanic precum şi alte etape din cadrul verigilor tehnologice. „Acest avantaj înseamnă reduceri ale preţului de cost cu lucrările agricole, preţuri mai mici la produsul final, producţii foarte mari – vorbim de tone la hectar – iar preţul de cost pentru obţinerea a 1.000 de kg este mult mai scăzut decât la celelalte culturi”, a explicat Petanec.
Deocamdată, majoritatea fermierilor nu au curajul să se ocupe de astfel de culturi, pentru că nu ştiu cum vor putea să-şi valorifice producţia. sursa: Agerpres





