În perioada următoare, România va elabora o strategie naţională pentru reducerea pierderilor şi a risipei de alimente, a declarat, marţi, ministrul agriculturii, Daniel Constantin, la Palatul Parlamentului.
Declaraţia ministrului vine în condiţiile în care, anual, pierderile sunt mai ridicate decât cele 179 de kilograme pe locuitor înregistrate la nivel european. „Nu avem deocamdată cifre foarte multe, dar România are o pierdere mai mare de 179 de kilograme pe cap de locuitor cât se înregistrează anual la nivel european. În perioada imediat următoare vom avea cifrele exacte de la grupul de lucru format anul trecut cu Ministerul Mediului, în care ne propunem, pe lângă indentificarea cifrelor exacte şi a unor soluţii, dar şi elaborarea unei strategii naţionale în acest sens”, a spus Daniel Constantin, la lucrările Comisiei Europene pentru agricultură a FAO.
Potrivit datelor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), peste 1,3 miliarde de tone de alimente sunt risipite anual în lume, ceea ce reprezintă o treime din producţia de alimente la nivel mondial şi costuri de 750 de miliarde de dolari, într-o lume în care 842 de milioane de persoane se confruntă cu foametea, malnutriţia şi insecuritatea alimentară.
România găzduieşte, în perioada 29 martie – 4 aprilie 2014, la Palatul Parlamentului, cea de-a 29-a Conferinţă Regională a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi agricultură (FAO) pentru Europa şi Asia Centrală şi lucrările celei de a 38-a sesiuni a Comisiei Europene pentru agricultură a FAO, evenimente la care sunt aşteptaţi în jur de 350 de participanţi din 55 de ţări.





