2 minute de citit

România a solicitat CE creşterea cofinanţării UE pentru promovarea produselor agroalimentare

România a solicitat creşterea cofinanţării UE pentru proiectele de promovare a produselor agroalimentare în ţările aflate sub asistenţă financiară internaţională sau care au un acord cu FMI şi UE, a declarat luni, la Bruxelles, ministrul român agriculturii, Daniel Constantin.

Potrivit acestuia, s-a insistat şi pentru menţinerea cotei de finanţare a agenţilor economici participanţi la program la nivelul actual de 20%. „Este foarte important pentru noi că prin acest program la care am avut acces România a putut să promoveze o serie întreagă de produse pe pieţele UE sau pe pieţe terţe şi, odată cu aprobarea acestor schimbări prin Politica Agricolă Comună (PAC), vom avea acces în primul rând la sume mai mari, pentru că suma a crescut la 200 de milioane de euro pentru toate statele membre, deci implicit va fi o creştere pentru fiecare stat membru”, a spus Constantin, precizând că până acum contribuţia era de 50% din partea Comisiei Europene, 30% a statului membru şi 20% din partea agentului economic.

Şeful MADR a precizat că CE a propus ca statul membru să nu mai cofinanţeze aceste programe, crescând în egală măsură şi contribuţia UE, şi participarea fiecărui agent economic. „Noi am solicitat ca în continuare să avem acces la această posibilitate de a cofinanţa, pentru că nu ne dorim ca agentul economic să vină cu o contribuţie foarte mare. Având în vedere faptul că nu sunt suficient de bine dezvoltaţi în România, deocamdată, cei care vor să iasă pe pieţele terţe, cred că lucrul acesta ar îngreuna participarea lor la acţiunile de promovare”, a adăugat ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Potrivit acestuia, România a solicitat, alături de Cipru şi Portugalia, ca cele trei ţări aflate sub asistenţă financiară internaţională sau într-un acord cu FMI şi UE să poată avea o cofinanţare mai mare cu 10%. sursa: Agerpres

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

Citește mai multe știri →
×